Ce înseamnă „perfect“? Prima definiţie din DEX este „care întruneşte în gradul cel mai înalt toate calităţile cerute“. Ei bine, stau şi mă întreb CINE cere aceste calităţi. Cine are dreptul să spună ce e perfect? Cine a zis prima oară ce este perfect? După ce criterii ne luăm? Criteriile acestui Cineva?
Şi… de ce mă întreb aşa ceva? Pentru că tot timpul mă lovesc de aceeaşi şi aceeaşi fază: „tu faci multe, dar nu faci nimic perfect“. OK. Pot să zic şi eu: Perfect! Aşa sunt eu! Oare sună copilăreşte dacă spun asta? Adică faptul că mă încăpăţânez să fiu eu în continuare?
Care sunt alea multe? Păi… muzică, fotografie, scris, desen, mai nou pictură, bijuterii, engleză etc etc. Poate nu neapărat mereu în ordinea asta… deşi muzica oricum cred că va fi pe primul loc… Oricum… ideea este că întotdeauna am făcut ce am simţit. Şi… cel mai important… ce mi-a plăcut să fac. Dacă fac ceva fără să îmi placă, nu o să-mi iasă niciodată. Mă dedic cu totul. Asta e…
Şi ca să înţelegi ce zic… mereu mă lovesc de asta: „măi domne, dar tu nu faci nimic aşa cum eşti - faci tot timpul altceva şi nu duci nimic la capăt“… Păi… ce să duc la capăt? Un tablou pictat? La care capăt? O melodie cântată… o cânt… Învăţ din toate atât cât vreau. Important este că după ce fac ce simt să fac mă simt foarte bine. Şi oare… nu asta e perfecţiunea? Asta e perfecţiunea mea. Cred că scopul acestei vieţi este să o trăim. Iar eu trăiesc prin ceea ce fac. Şi sunt perfectă.
* * *
Definiţia zilei
Dromonul (din greacă δρόμων = de cursă lungă) era o corabie lungă, rapidă şi uşor de manevrat, cu pânze şi vâsle, folosită de Imperiul Bizantin din secolul V până prin secolul XII. Derivate din galerele antice, dromoanele au navigat în Marea Neagră, pe Dunăre, în Mediterana, în Marea Roşie şi Oceanul Indian, asigurând siguranţa porturilor şi rutelor comerciale ale imperiului. Au fost excluse din Marea Roşie şi Oceanul Indian după cucerirea islamică, apoi au fost distruse şi s-au împuţinat după ce a patra cruciadă a cucerit Constantinopolul în 1206. Ulterior bizantinii au fost nevoiţi să facă apel la flota genoveză pentru nevoile lor navale.
Nimeni si nimic nu e perfect.Ma refer la lucrurile efemere daca vrei intra si la mine pe b log si da o parere
cum mai ramane cu umilinta (cea adevarata), cu acceptarea imperfectiunilor inerente naturii umane?
sunt de acord cu increderea in sine si o viziune optimista, dar “sunt perfecta” mi se pare ca trece de un anumit prag al bunului simt (chiar si in semi-gluma)
Nu ar exista cu adevarat termenul “imperfect” daca nu ar fi ceva in interiorul fiecaruia dintre noi care sa ne faca sa simtim asta. Putem sa o numim Constiinta.
Este aceeasi Constiinta care ne spune ca EXISTAM… si noi o credem. Iar bunul simt este cel care ne pastreaza in legatura cu ea
măi Ady… nu ai înţeles nimic din ce am scris… sorry
hmn….daca ar fi sa existe ceva pe lumea asta care ar putea fi denumit ” perfect ” as spune ca acesta este Sunetul !Fara sa ne dam sema el tine si de cald , ne face si mai buni si daca este cumulat cu cat mai multe persoane poate aduce soarele … toata luea iti va spune la inceput a fost cuvantu …eu spun ca inainte a fost sunetul
okey, hai sa vedem.. tu iti gasesti armonia (si increderea) in a considera ca tot ceea ce faci este perfect prin natura lui. Numai ca acesta este un echilibru instabil, pentru ca la un moment dat chiar tu iti vei da seama de imperfectiunea lor si vor aparea contradictiile.
Este cu mult mai bine sa accepti (si tu si oricine altcineva) inca din start imperfectiunea creatiei sale, datorita naturii artisului care nu poate (inca) reflecta perfect inspiratia ce-i vine de “sus”. Acceptand cu adevarat aceasta, nicio critica nu va afecta – pentru ca nu mai e vorba de vina a ta ci doar de o stare de fapt: natura umana – . Va fi in schimb un prilej de imbunatatire acolo unde este cazul; daca tu insa sustii din start perfectiunea, atunci cum ar mai putea fi vorba de vreo evolutie, imbunatatire?
Acesta din urma este echilibrul stabil si este, analogic, modul in care procedeaza apa, preferand locurile cele mai de jos