După cum bine ştiţi, îmi place mult să compar viaţa cu anumite… lucruri.
De câteva zile „lucrez“ la un puzzle de vreo 1500 de bucăţi. Şi iată ce m-am gândit: viaţa ESTE ca un puzzle. Cum?
Păi… trebuie să pui laolaltă toate piesele, şi asta în timp. Încerci mereu să le găseşte pe cele potrivite, iar atunci când le găseşti eşti extrem de mulţumit. Când nu le găseşti însă, tinzi să te enervezi un pic. Parcă nu mai vezi bine. Ai nevoie de o pauză.
De multe ori chiar ai vrea să forţezi o piesă într-un loc unde ştii cu siguranţă că nu se potriveşte, dar te-ai săturat de căutările fără final…
În primul rând cauţi acele părţi din puzzle care ţi se par aparte. Şi sunt. Doar că pot fi înşelătoare de multe ori…
Mai sunt momente când, din greşeală, strici nişte porţiuni deja făcute. Sau poate te-ai enervat atât de tare încât renunţi.
Însă concluzia la care vreau să ajung este că atunci când ai completat puzzle-ul, te întrebi ce vei face cu el mai departe… îl pui pe perete să îl admire toată lumea sau în desfaci şi îl bagi la loc în cutie?
Il desfaci, il pui in cutie, si il faci cadou altcuiva…
asa da!!!
Il pui pe perete si te apuci frumos sa faci altul, si altul, si altul, pana la sfarsitul vietii…