Bate vântul. Puternic. Frunzele se joacă cu parbrizul maşinii mele, iar copacii îşi îndreaptă crengile lor aproape golaşe către mijlocul şoselei.
Oamenii fug agitaţi, speriaţi de furtună. E frig. Foarte frig. Pe farurile maşinilor se preling picăturile reci de ploaie tomnatecă. Lumea ar spune că e o vreme înfiorătoare. Eu v-aş ruga să mă lăsaţi să o descriu cum o văd eu.
Văd vântul curăţând tot praful din sufletul meu, ducându-l departe de mine… cât mai departe. Ploaia mă spală de păcate şi îmi aminteşte că sunt vie. Frunzele joacă simfonia lor unică şi îmi şoptesc că viaţa este trecătoare. Atât de trecătoare… Oamenii se ascund în locuri ferite. Eu… eu deschid braţele larg şi las pământul să mă învăluie în tăcere. În moment. În „acum“. Simt. Iubesc. Sunt.
Cine spune că vremea îl influenţează este un om nestatornic. Slab. Vremea este aşa cum o vedem noi. Aşa cum ne simţim noi. Nu există vreme rea. Există doar minţi slabe. 
No offense!
Aceeasi senzatie am trait-o eu ieri si azi… Si simt ca trebuie sa o traiesc din ce in ce mai mult. In ultimele luni am devenit din ce in ce mai atent la tot ce inseamna viata. Si parca prind si eu din ce in ce mai multa viata. Imi place la nebunie sa ma plimb prin ploaie si i-as opri pe toti sa se bucure cu mine…in loc sa alerge cand apar 2 stropi spre primul adapost…
A fost o vreme cand am intrebat,cu tristete:” De ce trece timpul?”.Raspunsul pe care l-am primit,a fost:”Daca nu trecea,nu aveam ocazia sa ne cunoastem…”.De atunci a plouat,a batut vantul,a fost furtuna…iar eu sunt tot mai plina de viata si iubire,apreciez fiecare zi si oamenii pe care ii intalnesc.
Multumesc ,Luciana!
@ Anita: eu cred ca timpul nu exista
@ Robert: poate ne intalnim in ploaie
na ca l-am citit!
Bravo, Petru!
Super comentariu!
Hehehe! Un gand despre toamna in plina primavara! Da, abia acum l-am vazut(stiu, rusine!dar mai stiu ca toate ajung la noi atunci cand suntem pregatiti pentru ele…) si de indata mi-am lasat gandul pornit din gandul tau. Oricum, s-a potrivit de minune dupa zilele trecute, atat de reci si ploioase in Cluj.
Facem parte din categoria oamenilor care se bucura doar ca au mai “prins” o zi, fara sa se lamenteze penibil ca e prea cald, prea rece, prea umed, prea vant, prea zapada sau lipsit de zapada. E o zi, o ora, un minut din viata ta! Cum ai putea sa o/il incarci negativ cu vaiete care oricum n-o sa te scuteasca de-a fi udat daca ai uitat umbrela acasa? Mai bine zambeste, considera-te o floare, un copac, un izvor bucuros de apa ce-i e data.
Frumos gand cel cu vantul ce curata praful din suflete! As muta tara asta cu oamenii ei cu tot pe un varf de munte, sa-i bata vantul o vreme iar apoi sa-i spele ploaia.
Incercati sa ridicati fatza spre cer in toiul unei ploi! O sa simtiti bucuria unei flori!(daca nu aveti deja sufletul prea impietrit…)
@Philip: salut si bine ai venit pe blogul meu.
Tu stii mai bine de ce. Toate se intampla la timpul lor, evident.
M-ai facut sa zambesc azi. 
Da, si eu cred ca nu e intamplator ca ai citit tomai acum postul acesta.
Foarte frumos ai comentat. Si eu as muta tara asta undeva, oriunde.
Ma bucur de cunostinta.
Ola Luciana! Si pe mine ma bucura faptul ca te-am cunoscut. Imi e ciudat felul asta de-a face noi cunostinte pentru ca nu sunt un “internaut” iar pe site-ul tau am ajuns “din intamplare”. Ma uimeste varsta ta. De fapt nu varsta ci felul in care scrii la varsta asta. Bine, nu ca eu as fi cu un picior in groapa(sau mai stii?!! hihihi. Diferenta e doar de 5 ani intre noi). Rarissim intalnesti(sau am intalnit pana acum )persoane de gen feminin cu asemenea frumoase inclinatii. Nice! E o bucurie.
Philip, multumesc din nou pentru cuvintele deosebite! Eu zic ca totusi sunt multi de varsta mea care cred asa… inclusiv femei.
Dar, ce pot sa zic… ma bucur ca sunt o bucurie. 
Hihi… cum suna.