Se făcea că aşteptam într-o gară. Aceeaşi gară, în acelaşi oraş, la aceeaşi oră. În gară opreşte acelaşi tren ruginit, coboară aceiaşi oameni, cu aceleaşi bagaje. Trenul e de fapt un marfar fără geamuri, cu roţile obosite din cauza aceluiaşi drum bătut zi de zi.
Un bărbat cărunt, cu ochii albaştri, se apropie de mine şi-mi şopteşte la ureche cu o voce calmă: „Ştii că visezi, nu?“. Fac ochii mari şi realizez că, într-adevăr,… chiar visez! Mă uit în jurul meu şi simt că pot face tot ce vreau. Aşa că primul meu impuls este să ridic mâinile şi să zbor. Şi zbor! Şi mă uit la oameni cum arată de sus, de deasupra norilor. Şi văd gara din ce în ce mai mică şi pământul din ce în ce mai rotund. Şi râd. Urlu de fericire. E magnific. Apoi deschid ochii şi îmi văd camera: acelaşi pat, cu aceleaşi cearceafuri mototolite, acelaşi miros al dimineţii de primăvară…
Nu cred că există vreun om care să nu se fi gândit măcar o dată la ceea ce a visat. Să nu se fi întrebat de ce a fost aşa de straniu să-şi aducă aminte de un vis cu fel de fel de situaţii neobişnuite, ciudate, unele chiar imposibile. Un vis care să-i rămână în minte toată viaţa. Ei bine, iată că astăzi m-am documentat şi am aflat multe lucruri interesante despre această lume colorată şi plină de mister, lucruri care mi-au schimbat puţin concepţiile despre acest subiect fascinant.
Despre „eu“ şi „sine“
Somnul ocupă o treime din viaţa noastră, iar 25% din perioada destinată lui este încărcată cu vise. Astfel, după un mic calcul, ajungem la concluzia că un om de 60 de ani a visat, dormind, minimum cinci ani. Visul este la fel de necesar în echilibrul biologic şi mental ca şi somnul, oxigenul sau o alimentaţie sănătoasă.
Este cel mai bun agent de informare asupra stării psihice a celui ce visează. Este un revelator al sinelui şi al eului. Sinele este cel care susţine existenţa noastră psihică de-a lungul vieţii, prin acesta adaptându-ne nu numai la mediul social, ci şi la Dumnezeu, cosmos şi viaţa spiritului.
Eul se află la limita dintre conştient şi inconştient. Acesta constituie centrul conştiinţei, fiind entitatea la care ne referim când utilizăm termenul „eu“ sau „mine“. Cu alte cuvinte, Eul este partea persoanei care este în contact cu realitatea.
Mesajele zeilor
Cu mii de ani în urmă visele erau considerate ca făcând parte din lumea paranormalului. Ele erau privite ca mesaje de la zei, trimise către oameni pe timpul nopţii, pentru a-i avertiza în privinţa dezastrelor sau întâmplărilor ce aveau să urmeze. Egiptenii au fost primii care au încercat să descifreze visele, întocmind o carte care cuprindea concluziile la care ajunseseră în legătură cu unele simboluri. Ei şi-au păstrat visele inscripţionate în hieroglife. Cei care aveau vise colorate sau cu diverse semnificaţii erau consideraţi speciali, ceilalţi crezând că sunt binecuvântaţi. În Antichitate, conducătorii cetăţii mergeau să doarmă în templu, pentru a afla voinţa zeilor înainte de a lua decizii importante.
Maya, mama lui Buddha, înainte ca acesta să se nască, a visat un elefant alb şi a ştiut cine va fi fiul ei.
Vise, viziuni, reverii
Biblia, considerată drept unul dintre cele mai vechi documente existente, aminteşte de mai mult de 700 de ori despre vise şi orientarea lor.
În Vechiul Testament găsim relatări care se învârt în jurul mesajelor din visele lui Iosif şi Daniel, iar Noul Testament spune despre visul lui Iosif, în care i se transmite că Maria îl va naşte pe Iisus. Cu toate acestea, în religia ortodoxă explorarea viselor nu este abordată foarte detaliat. Un creştin consideră că, atâta
vreme cât nu avem sufletul curăţat prin post şi rugăciune, există anumite riscuri pe care le poate reprezenta interpretarea viselor.
Oamenii de ştiinţă afirmă că omul poate trăi fără să doarmă, dar nu poate trăi fără să viseze. Déja-vu-ul se află de asemenea în strânsă legătură cu reveria. Ea trebuie să ne intereseze, deoarece conţine ceea ce misticii denumesc viziuni.
Visul ne spune întotdeauna unde ne aflăm şi ce ar trebui să facem ca să ne dezvoltăm din punct de vedere spiritual. Atunci când suntem conştienţi în timpul somnului, fiind capabili să ne menţinem conştiinţa trează, înseamnă că ştim cu adevărat cine suntem, că am ajuns în profunzimea fiinţei noastre. În sanscrită, această stare se numeşte Samadhi.
Freud, Jung şi interpretarea viselor
Când doreşti să găseşti semnificaţia vreunui vis, prima oară te gândeşti la Freud şi la renumita sa lucrare, „Interpretarea viselor“. Aici, marele psihanalist susţine că aprofundarea viselor este calea regală pentru a ajunge la cunoaşterea sufletului. În concepţia sa visul poate scoate la iveală anumite amintiri din perioada copilăriei, diferite probleme sau chiar traume. Pe de altă parte, Jung analiza foarte bine circumstanţele în care omul visa, aplicând unul din tipurile de analiză – obiectiv sau subiectiv.
El credea că trebuie să acordăm o mai mare atenţie viselor noastre, deoarece acestea sunt de fapt nişte mesaje foarte importante. Cu câteva luni înainte de a muri, Jung însuşi s-a visat vorbind unei mulţimi de oameni despre opera sa, aceştia acceptând-o, spre deosebire de psihiatri, care nu erau foarte convinşi. Astfel a conceput „Omul şi simbolurile sale“, o antologie de eseuri prin care dezvăluie universul Inconştientului şi al simbolurilor existente în vise.
În cadrul psihoterapiei, Jung nu impunea pacientului său o interpretare anume. El considera că e mult mai important ca oamenii să-şi înţeleagă singuri propriile vise, fără ca ele să fie analizate de psihanalist. Tot mai mulţi psihologi susţin teoria lui Jung, aceasta fiind de fapt interpretarea viselor pe care o folosim în
prezent. „Ele nu amăgesc, nu mint, nu distorsionează sau maschează… Ele caută să exprime ceva necunoscut şi neînţeles de către Eu“.
Dacă Freud ar fi trăit astăzi ar fi fost total împotriva acestor idei, el considerând că oamenii nu sunt capabili să-şi interpreteze propiile vise.
Mă uit la ceas. Este 21:45. Mai bine mă duc la somn. Se spune că trebuie să adormim înainte de ora 22:00 sau cel târziu la ora 22:30, deoarece înainte de miezul nopţii poziţia cosmică a Pământului oferă radiaţiile cele mai favorabile regenerării şi încărcării sistemului nervos. Cele mai bune ore de somn şi de odihnă completă sunt între orele 22:00 şi 4:00 dimineaţa. Aşa că sting lumina, închid ochii şi mă cufund în imaginile colorate din gara mea. Tu-tuuuu!!!
Curiozităţi
*
În pădurile ecuatoriale din centrul Malaysiei, departe de civilizaţia modernă, exista un trib numit Senoi, mărturii despre acesta fiind aduse pentru prima dată în 1969 de către profesorul Kilton Stewart. Oamenii din tribul Senoi nu au cunoscut problemele sociale şi timp de mai multe secole au trăit într-o armonie perfectă. Cum reuşeau? Deşi trăiau în cabane de lemn suspendate, dimineaţa avea loc un ritual neobişnuit: membrii fiecărei familii se adunau la un loc, povestindu-şi şi analizându-şi visele din timpul nopţii. Apoi, toţi bărbaţii se adunau la tohat (conducătorul spiritual al tribului) şi-şi prezentau visele mai importante. Acesta îi îndruma pe fiecare, în funcţie de ele. Rezultatele erau excepţionale, ca dovadă bunăstarea din cadrul tribului, ce a durat sute de ani. Regula pe care o puneau în aplicare în ceea ce priveşte visele era următoarea: „Dacă visezi că te afli în pericol, trebuie să-l înfrunţi.“ Şi astfel, copiii erau învăţaţi de foarte mici că trebuie să se lupte în aşa fel încât visul să se termine cu bine. Ei ajungeau ca în adolescenţă să nu mai aibă coşmaruri. De asemenea, membrii tribului considerau că trebuie să-ţi faci cât mai mulţi prieteni în vis, acest lucru fiind logic, având în vedere faptul că personajele pe care le visăm sunt parte din mintea noastră.
Din păcate, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acest trib deosebit a fost distrus aproape în totalitate, după ce Occidentului i-au fost dezvăluite secretele procedeelor folosite de băştinaşi. Câţiva urmaşi ai lor mai trăiesc şi astăzi, doar că au ajuns să nege că a existat vreodată un asemenea sistem de interpretare a viselor.
*
Funcţionarea anormală a unuia din organele corpului nostru activează anumite imagini în subconştient, imagini transmise creierului sub forma viselor de tip „alarmă“. Hinduşii au divizat această categorie de vise în cinci clase: inimă, plămâni, rinichi, splină, ficat.
Astfel, afecţiunile inimii pot determina vise cu fantome, cu morţi, monştri, foc, sânge, incendii.
Afecţiunile la nivelul plămânilor sunt revelate prin vise cu lupte, arme, călătorii dificile, plimbări de tip labirint, soldaţi, oceane sau imposibilitatea mişcării. Dacă rinichii ne fac probleme, vom visa că ne înecăm sau că depunem eforturi intense ca să înotăm, că suntem prinşi de un torent de apă sau de furtuni. Problemele de la nivelul splinei ne pot provoca vise legate de muzică, sărbători, dans, certuri sentimentale. Visele în care apar mesele îmbelşugate ţin de stomac şi apar de regulă în cazul ulcerelor sau gastritelor. Pădurile de nepătruns, munţii, prăpăstiile, pantele abrupe, iarba, vegetaţia în special, îi caracterizează pe cei care au afecţiuni hepatice.
În fine, cei care au probleme cu circulaţia sângelui visează adesea că nu pot alerga într-o situaţie limită.
