Ce a fost mai întâi, oul sau găina? Cine a construit piramidele, omul sau o fiinţă supranaturală? Există sau nu extratereştri? Ştim că misterele ne-au atras încă de la facerea Pământului şi că întotdeauna vom avea întrebări la care poate nu vom afla niciodată răspunsul. Telepatia este unul dintre subiectele care ne-a făcut mereu să ne gândim că există ceva dincolo de puterea noastră de înţelegere şi poate pe unii dintre noi chiar ne-a fascinat; poate că alţii nu am dat prea multă atenţie acestei părţi a psihicului nostru. De ce ne-a atras? Pentru că majoritatea am avut parte de situaţii când persoana la care tocmai ne gândeam să ne dea un telefon exact după câteva minute.
De ce să nu băgăm în seamă astfel de fenomene? Pentru că ele se manifestă fără ştirea noastră, aproape în fiecare zi? Se spune că ne aflăm într-un raport telepatic constant cu ceilalţi locuitori ai pământului şi că suportăm numeroase proiecţii psihice, infinite iradieri telepatice, care ne parvin din toate părţile. Orice element din Univers, viu sau amorf, este un emiţător, adică un iradiant şi, în acelaşi timp, un receptor, adică un iradiat. Cercetători psihologi şi neuropsihiatri au început să lărgească sensul şi definiţia telepatiei: „telepatia reprezintă comunicarea impresiilor de orice formă, de la o minte la alta, independent de canalele simţurilor“. Ei susţin că telepatia dintre două persoane aflate în aceeaşi cameră este la fel cu telepatia care are loc între două persoane aflate la capetele opuse ale lumii.
Despre călătoria gândurilor
Freud a considerat telepatia ca o facultate primitivă, care a fost pierdută de om în cursul evoluţiei sale. Conform afirmaţiilor lui, indivizii legaţi „telepatic“ trebuie să aibă o legătură emoţională foarte puternică, iar evenimentul transmis pe această cale trebuie încărcat cu sentimente negative. Pe de altă parte, Jung i-a acordat o importanţă mai mare, considerând telepatia o funcţie de sincronizare şi a descoperit prin experienţele sale că acest fenomen ne influenţează visele.
N. Wiener, cunoscut cibernetician de origine americană, considera că suportul material al telepatiei îl constituie, de fapt, undele cu frecvenţă de 10 Hz/s, adică cele corespunzătoare ritmului alfa şi că acestea ar fi active în stare de relaxare maximă. Însă psihofiziologii nu sunt de aceeaşi părere. Ei susţin că telepatia este o funcţie a inconştientului care se manifestă îndeosebi în marile trăiri emoţionale. Ca dovadă, aceştia aduc rezultatul experimentelor făcute pe animale. În timp ce acestora li se înregistrează electroencefalograma (EEG), la mare distranţă li se sacrifică puii, iar, în acea clipă, pe EEG apare un impuls nervos. Unii cercetători susţin că telepatia se realizează prin intermediul unui câmp biogravitaţional. Există şi oameni de ştiinţă adepţi ai psihotronilor, elemente considerate fără inerţie, care pot călători cu viteze inimaginabile şi care ar aduce informaţii din viitor în prezent.
Camille Flammarion, eminent om de ştiinţă francez, a afirmat următoarele: „Acţiunea unei minţi asupra alteia, de la distanţă, transmiterea de gânduri, de sugestii mentale şi de comunicare la distanţă nu sunt mai extraordinare decât acţiunea magnetului asupra fierului, decât influenţa Lunii asupra mării, decât transportarea vocii umane cu ajutorul electricităţii sau decât minunile ştiinţei contemporane. Doar comunicările psihice sunt superioare şi acestea ne pot ajuta să dăm de urma cunoaşterii naturii umane.
Telepatia poate şi trebuie să fie considerată de către ştiinţă o realitate incontestabilă. Mintea poate acţiona împotriva unei alte minţi fără intervenţia simţurilor. Forţele psihice există cu adevărat, deşi natura lor nu ne este cunoscută. Noi spunem că telepatia aparţine ordinului psihic şi nu celui fizic, psihologic, chimic sau mecanic, deoarece ea produce, transmite idei şi gânduri, iar aceasta se manifestă fără cooperarea simţurilor noastre.“
Instinct, gând, intiuţie
Albert Leprince, profesor la Institutul de Înalte Studii Internaţionale din Nisa, susţine că există două tipuri de telepatie: telepatia naturală şi telepatia provocată. Telepatia naturală poate fi înâlnită la un număr mic de indivizi, special dotaţi, care pot provoca în fiinţa lor o dedublare momentană a personalităţii. Aceasta nu este constantă la unul şi acelaşi individ şi nu se produce decât într-o stare de transă. Telepatia provocată poate fi suscitată la un individ oarecare şi generează, prin procedee uşoare de excitare cutanată, reflexe psihice senzoriale care corespund „captării“ clarvăzătorilor.
În cartea lui Alice Bailey şi Djwhal Khul – Telepathy and the Etheric Vehicle (Telepatia şi vehiculul eteric), găsim trei tipuri de telepatie: instinctuală, mentală şi intuitivă, percepute ca diferite modalităţi de comunicare. Telepatia instinctuală este specifică expresiei „am sentimentul că…“ şi este caracterizată prin energia care vine de la un corp eteric către un altul. Aici, instrumentul de comunicare este substanţa eterică prezentă în tot Universul (de asemenea prezentă şi în corpul nostru). Acest tip de telepatie este specific zonei de lângă plexul solar (mai precis diafragma), zonă sensibilă la impactul cu această energie, fiind în legătură directă cu corpul nostru astral. Acesta era modul de comunicare în timpurile preistorice, cu mult înainte de limbajul verbal.
Astăzi există o combinaţie între o telepatie instinctuală şi începutul uneia mentale. Cea mentală se manifestă mult mai rar şi doar la persoanele „alese“. Mesajul se transmite prin zona gâtului, centrul tuturor creaţiilor artistice (unde, în tradiţia yoghină, se află centrul energetic de forţă Vishuddha), receptorul primind informaţia prin plexul solar. Cel de-al treilea tip, telepatia intuitivă, este considerat fructul meditaţiei adevărate şi este practicat de discipoli.
Cei de lângă noi
Fenomenul de telepatie sau de transfer al gândurilor are loc atât în planul mintal cât şi în cel psihic, unde este spontan în manifestare. Iniţiaţii antrenaţi pot trece de la un simţ la altul printr-un simplu act de voinţă, oricând doresc să facă acest lucru. Ei pot funcţiona atât în planul psihic cât şi în cel astral în acelaşi timp, deşi ei nu practică prea des acest lucru.
Pe lângă simţul prezenţei altor vieţuitoare, telepatia poate fi considerată unul din simţurile adiţionale ale planului nostru psihic.
Curiozităţi
*
Telepatia este procesul care permite ca fiinţele să transmită informaţii de la unele la altele, fără a se folosi de limbajul verbal. Numele de telepatie vine de la termenii greceşti „tele“ (distanţă) şi „pathe“ (simţire). Dar dacă acest termen ar fi tradus literal, ar însemna „suferinţă de la distanţă“. Cei care au descoperit că telepatia se află printre fenomenele paranormalului erau adepţii mesmerismului (teoria magnetismului animal). Aceştia au observat că unele persoane cu capacităţi magnetice pot citi gândurile şi pot executa comenzi nerostite.
*
Edgar Mitchell, unul dintre primii 14 astronauţi ai navei Apollo, a experimentat telepatia în timpul călătoriei sale către Lună, NASA nefiind înştiinţată de acest eveniment. Mitchell stabilise cu patru oameni de pe pământ, ca el să se concentreze asupra unor serii de 25 de numere ordonate diferit, în anumite momente din călătoria sa, iar aceştia să încerce să le ghicească. Astfel, a creat 200 de serii de numere şi le-au verificat când acesta s-a întors pe pământ. A fost uimit să afle că doi din cei patru oameni „ghiciseră“ 51 de serii, deşi estimările lor iniţiale făceau referire la aproximativ 40 de serii.
*
Animalele inferioare posedă un fel de simţ telepatic instinctual. Un animal simte de obicei sentimentele pe care le aveţi faţă de el şi scopul cu care vă îndreptaţi spre el. Animalele domestice au pierdut acest simţ de-a lungul generaţiilor, în timp ce, la animalele sălbatice, acesta s-a dezvoltat şi mai mult, deoarece pericolele au crescut. Exemple semnificative de abilităţi care denotă telepatia la animale sunt: abilitatea de a simţi apropierea pericolului, abilitatea de a simţi de la distanţă moartea sau rănirea unui stăpân iubit sau a unui alt animal, abilitatea de a simţi întoarcerea neanunţată a stăpânului, abilitatea de a găsi drumul spre casă etc.
