Revelaţia orgoliului

Ieri mă gândeam serios la faptul că muzica e un lucru ce ţine de orgoliu. Eu, dacă vreau să evoluez, nu ştiu dacă muzica mă va ajuta. Muzica e un hobby prin care pot să mă exprim când cânt piesele mele, nu ale altcuiva. Când cânţi piesele altcuiva, demonstrezi că ştii să cânţi. Muzica e doar un mod de exprimare. Ca şi pictatul, ca şi scrisul. Arta constă în altceva.

Simt că învăţ multe lucruri în ultima vreme. Au apărut foarte mulţi oameni noi în viaţa mea. Unii sunt cei de care aveam mare nevoie, alţii sunt o provocare cu care trebuie să convieţuiesc. Să îi accept şi să învăţ de la ei. Să nu judec pe nimeni. Am început să privesc oamenii ca pe nişte suflete care se luptă. Chiar sunt într-o continuă luptă cu ei înşişi. Şi îi iubesc pe toţi, aşa cum sunt: „buni“, „răi“, categorii pe care noi le-am inventat.

Viaţa asta e chiar frumoasă. Şi spun asta în condiţiile în care ieri am plâns, certându-mă cu cineva. Uneori poate părea dificil să îi iubeşti pe cei cărora îţi vine să le rupi gâtul. Dar e cel mai mare test. Iar dacă reuşeşti să îl treci şi începi să vezi oamenii aşa, ţi se va face milă de cei răi. Şi îi vei putea iubi. Pentru că ei se chinuie de fapt. Esenţa lor nu e rea, doar că mai au mult până să înveţe. Iar tu eşti sus şi ar trebui să îi ajuţi să se ridice. Atât cât poţi.

Am mai spus asta, dar o repet: după ce mi-a murit prietenul de 26 de ani, m-am tot gândit la ce rămâne din noi pe pământul ăsta… Nu case, nu averi, nu slujba pe care ai avut-o… Rămâne ceea ce ai făcut pentru ceilalţi! Să uităm de noi şi să îi ajutăm pe alţii…
Eu plâng când se uită un câine la mine şi îmi cere de mâncare. Nu mă pot abţine. Îi simt suferinţa. Plâng când văd păsările cum zboară în stolurile lor frumoase. Ce frumos e… Şi noi ne gândim că vrem aia, vrem aialaltă, că ne lipseşte aia, aialaltă… Vrem o persoană, vrem un obiect. Pentru ce?! Pentru orgoliul nostru… Să deţinem, să AVEM! PENTRU CE?! Că azi eşti, mâine mori. Şi nu mai ai nimic. Dar duci mai departe ce ai învăţat aici. Doar că oamenii uită să înveţe. Preferă să doarmă. Şi totul e în jurul lor. La botul lor… Chiar mă uitam la nişte porumbei, parcă alaltăieri. Mă oprisem din drumul meu şi mă uitam la ei cum zboară. Şi zâmbeam. Şi atunci a trecut un băiat pe lângă mine şi a zâmbit şi el la rândul lui. Ce moment frumos! Mi-a zâmbit un necunoscut! S-a mai sensibilizat cineva la vederea porumbeilor! Oare tu ţi-ai dat vreodată seama că oamenii merg pe stradă fără să observe păsările? Şi dacă ai şti câte specii avem în Bucureşti… Dar oamenii nu văd culoarea copacilor toamna, d-apăi păsările… Sunt mult prea sus. Şi ei sunt prea orbiţi de griji şi dorinţe inutile.

Astăzi mi-am dat seama ce bine e să spui „îmi cer iertare“. E foarte greu, dar e aşa de bine… Ori orgoliul nu poate spune asta… Aşa că nu încerca să mai demonstrezi, ţie sau altcuiva, că poţi face ceva… Mai bine te ajuţi pe tine şi deschizi ochii! Şi atunci vei vedea oamenii ca pe nişte fiinţe minunate, care au un rol în viaţa ta. Fiecare în parte! Până şi ţiganca de vine şi îţi bate în geamul de la maşină şi cerşeşte (cum am păţit eu de curând). Şi am învăţat de la ea. Pentru că bătea în geam şi zicea: „dă-mi şi mie un ban de o pâine!…’ Iar eu i-am zis: „n-am“. Şi ea zice: „ce inimă mică ai…“ Şi, evident, mi-a rănit orgoliul… „eu?!?! inimă mică?!??! Şi atunci i-am dat un leu. Apoi îmi zice: „ce suflet mare!“ Şi deşi ştiam că nu a spus-o din suflet (i-am şi zis asta), am reuşit să-mi hrănesc orgoliul… Femeia a ştiut unde să atingă. Şi vorba aia, sunt multe femei care fac asta.

Noi nu avem dreptul să îi judecăm pe alţii. Trebuie să îi acceptăm. Aşa cum şi ei, la rândul lor, trebuie să ne accepte pe noi. Iar dacă ei nu o fac, înseamnă că nu au învăţat nimic din toţi anii pe care i-au trăit până acum. Şi asta ar trebui să ne facă să ne simţim bine. Pentru ca noi am învăţat o lecţie. Şi nouă nu ne mai e teamă să spunem „îmi pare rău“, chiar dacă nu noi suntem cei care am greşit. Iar „umilinţa“ e cel mai frumos sentiment. Un sentiment care te ridică sus, sus de tot.

Şi ca să închei, cei patru paşi pentru rezolvarea problemelor ar fi (cum ne spunea Andreea, un suflet curat):
1. IDENTIFICAREA
2. ACCEPTAREA
3. IERTAREA
4. IUBIREA

Poate părea greu, dar e minunat. Ca orice lucru care merită pe lumea asta.
Mă opresc aici şi vă las să identificaţi. Şi mai apoi… să lucraţi cu voi înşivă.