Nu îmi e bine deloc în ultima vreme…
Încerc să simt, să aflu, să regăsesc. Încerc să îmi răspund la o grămadă de întrebări. Ştiu, credeţi-mă că ştiu că ar fi bine să nu mai gândesc aşa. Dar pur şi simplu nu mai pot să visez. Am obosit…
În jurul meu, toţi oamenii reuşesc câte ceva. Ceva mic, ceva mare, important e că reuşesc. Şi mă bucur enorm pentru ei. Am plâns mult zilele astea, de bucurie pentru ei – mă puneam în locul lor şi îmi închipuiam ce simţeau. Într-un fel, poate că am plâns şi pentru că mie nu mi-e bine. Dar cred că mai puţin pentru asta… Asta ar însemna invidie şi nu cred că se aplică. Am plâns de bucurie pentru ei şi de tristeţe pentru mine.
Uneori aş vrea să mă fac mică, mică de tot, şi să mă ascund într-un colţ al unei cutii de chibrituri. Să nu mă mai găsească nimeni, să nu mă mai întrebe nimeni nimic, să nu mă mai acuze nimeni de nimic, să nu mai exist…
Am tot căutat drumuri în ultima vreme… drumuri, răspunsuri şi… nu prea mai găsesc nimic. Sunt mulţi care m-ar contrazice, dar aşa cum fiecare dintre noi este unic, eu sunt altfel decât ei. Poate că trebuie să trec prin asta, ca să merg mai departe…
Sincer, nu credeam că voi ajunge să scriu pe acest blog un articol atât de trist (cel puţin aşa mi se pare acum)… Asta am simţit şi vă anunţ oficial că blogul va fi închis pentru o perioadă. Mă voi refugia în mine însămi.
Pupici şi mergeţi pe drumul bun!
Regret sa aflu asta!Toate gandurile mele bune ti le voi trimite,poate te vor ajuta!Si eu trec aproximativ prin aceeasi situatie,dar inca rezist.Tot binele din lume pntru tine fiindca esti minunata!
Acum, daca blogul e inchis, ma gasesc sa scriu si eu ceva. Eu mi-am pus o intrebare: tot ce se intimpla (pentru ca vad ca toti avem ceva ce ne cam depaseste….) nu s-a mai intimplat si cu celelalte generatii? Sigur, cu cine am mai vorbit, toti spun ca nu asa cum e acum, nebunia asta, etc. Dar stiu si eu?
Si ca tot scriu, desi nu are legatura cu ce e mai sus: cred ca noua, oamenilor, ne este revelata partea pe care noi o alegem a o revela. Adica: presupunind ca nu cred in reincarnare, slabe sperante sa mi se arata dovezile in sensul asta. (chiar ca n-are nici o legatura cu nimic ce am scris).
Inca una si ma duc: 2 zile am fost convins ca stiu ce s-a intimplat in Haiti: anume ca acolo a fost ceva de genul gata cu magia neagra, uite ca imi iau mina de pe voi, ceva asemanator…
ei, cu asta chiar ca am luat-o prin coceni de tot.
bye. si cind revii la scris, da shi mie un semn.
P.S. am intilnit un om care imbina ce spune, cu ce face: Cezar Culda. Il recomand, din 15 feb are cursuri in bucuresti de Qi Qong.
Nu stiu ce s-a intamplat la tine acolo, dar it’ll get better. Am simtit de atatea ori ce povestesti tu aici incat am ajuns intr-un punct atat de cinico-blazato-cumva ca nici nu imi permit mie sa mai planific dincolo de ziua de maine, cu atat mai putin sa visez. Si visam mult. Ca tine, mereu. O sa fie mai bine, mai rau si cele doua la extreme, dar din cat am reusit sa inteleg, e un proces normal, care cica te ajuta sa cresti, sa fii puternica, sa inveti sa te aperi, si din pacate sa visezi mai putin. Sper din tot sufletul sa fii bine, desi nu ne-am mai vazut de ani, intotdeauna am avut ceva pentru tine..parca erai asa..o sora magica care vede lumea mai ca mine.
)) Cred ca mai multa lume avea aceeasi senzatie. Erai foarte…..mare si noi foarte mici. Atunci mi s-a parut ca tie ti-a reusit. 
Te pup.
A, si apropo de cum ti se pare ca unora le reusesc chestii frumoase si ai senzatia ca tie nu, nu cred ca ti-am zis, dar cand veneam la concertele tale mai demult, aveam senzatia ca ma uit la Tina Turner si io eram un Ike mic si invidos.
Buna Luciana
Te rog sa ma ierti ca nu am mai comunicat de mult,dar niciodata nu este tarziu.Esti un om minunat,plin de viata si iubire pentru semenii tai.Multumesc pentru ca existi si te rog din suflet sa ai incredere in tine!Te admir si te respect!
