Dincolo de cer

Cu toţii ştim că există foarte mulţi oameni care dacă nu văd cu ochii lor, nu cred. Ei bine, astăzi, în timp ce lumea mă călca non stop pe picioare în troleibuz, mă uitam la cer. Fel de fel de nori, fel de fel de forme. Unul chiar mi s-a părut a fi un dinozaur. Unul haios, bineînţeles. Şi tot privind, mi-am pus din nou întrebarea: dacă dincolo de cer nu se mai află nimic, aşa cum vedem la televizor? Şi de aici au pornit nenumărate întrebări, la care probabil că nu îmi voi răspunde decât după moarte. Dacă nu există universul acela imens, dacă nu există Marte, Jupiter, luna…? Dacă soarele este doar creaţia cuiva care ne ţine închişi undeva într-o „lume a oamenilor“ şi ne mai aprinde din când în când “becul“ ca să ne lumineze ziua şi apoi se uită frumos la noi, la fiecare în parte? De unde ştim noi că cineva chiar a ajuns pe lună sau că imaginile pe care le vedem sunt din ceea ce se numeşte „spaţiu“? Ştim foarte bine ce poate face tehnologia în ziua de azi şi cum se pot prelucra imaginile – chiar de foarte multe ori maginile legate de spaţiu mi s-au părut prelucrate pe calculator. Şi ştim foarte bine câte secrete se află în lume, mai ales în ceea ce priveşte NASA şi alte organizaţii de genul acesta. Şi oare… nu vă simţiţi ciudat când vă uitaţi noaptea la cerul înstelat? Asta dacă vă mai uitaţi noaptea la cer şi dacă mai vedeţi stele pe unde sunteţi… Mie mi se pare că e un mare mister dincolo. Şi nu este legat numai de ce anume ar putea fi acolo, dacă ar exista extratereştri sau dacă vine vreun meteorit. E vorba că suntem ca nişte gândaci sub cerul imens, care nu ştim unde duce. Şi nimeni nu se mai uită la el. Oare de ce? De frică? Unde duce orizontul? Chiar nu se opreşte nicăieri? Practic, orice are un capăt. Şi cine a văzut Infinitul ca să spună că nu se termină?

Şi ca să revenim la oameni… ne uităm toată ziua la televizor… vedem fapte care cică se întâmplă în lume, unele din păcate (cum ar fi crimele, violenţa etc) chiar au loc şi noi o luăm ca atare. De ce? De ce credem tot ce vedem acolo? Adică una e când vezi că o pasăre îşi face cuib în faţa ta şi alta e când vezi un documentar despre o pasăre care imită sunetele. E magnific, frumos şi crezi, de ce nu? – e mult mai real, doar e pasăre şi ai văzut păsări. Dar când ni se spune despre ce e dincolo de cer cum reacţionăm? Mulţi nu vorbesc despre asta, preferă să ignore şi să spună ceva de genul: „da, ok, există Univers, există ceva, e imens, e departe, dar nu am să ajung niciodată…“. Dar… oameni buni! DACĂ NU EXISTĂ? Sunt atâţia oameni bolnavi care inventează şi care vor să manipuleze masa şi care vor să facă rău, încât o astfel de minciună ar fi foarte uşor de introdus naţiunii.

Ştiu că mulţi oameni, mult mai „experimentaţi“ decât mine, vor spune că există toate acestea, că nu este adevărat ce spun, că ei au călătorit în Univers… spiritual. Ştiu ce spun şi ştiu că este adevărat. Dar fiecare om îşi formează convingerile după propriile experienţe. Şi în acestea va crede până va muri. Există, nu există, ideea e că decât să mă uit le televizor, prefer să mă uit la cer să să mă întreb: ce se află dincolo de globul de sticlă în care ne trăim viaţa?