Plouă. Pentru mulţi e o zi tristă, mohorâtă, în care nici soarele nu-şi mai face apariţia pe cer, deşi el e mereu acolo. Pentru mine e o zi normală de joi, în care mă duc la serviciu, cu acelaşi tramvai, numărul 35. Mă urc la aceeaşi uşă, mă îndrept spre acelaşi loc, ca în fiecare dimineaţă. Astăzi nu se vede prea bine prin geam, deoarece picăturile de apă de ploaie l-au împânzit cu plânsul lor. Dar eu mă uit… şi ascult Paula Cole. → citeşte mai mult ←
|
||||||
|
|
Mă aşez. Merg două staţii. Urcă două babe. Una dintre ele se aşază în faţa mea, iar cealaltă vorbeşte cu ea din picioare. Mă simt cam obosită şi având în vedere că nu a dat semne că ar vrea să stea jos, nu îi ofer locul. La următoarea staţie, urcă o babă, aranjată bine, cu o geantă cam scumpă şi bijuuri şi haine din aceeaşi categorie. Nu are nimic greu de cărat. Parcă se duce la teatru. Vine direct spre mine şi zice: „lăsă-mă pe mine să stau jos!“ → citeşte mai mult ← |
|
||||
|
Copyright © 2010 mazdrunka - All Rights Reserved |
||||||
