Având în vedere că aceasta este căsuța mea virtuală, unde pot spune tot ce îmi trece mie prin cap… în acest moment vreau să scriu.
Am așa… o stare de euforie bruscă, dacă se poate numi așa.
Mi-am adus aminte de faza cu chinezul de la târgul din weekend. Nico a venit cu un prieten și vorbeam de treaba asta cu mărgele. Și mi-au zis… “lasă, că atunci când nu o să mai faci față, îți faci rost de niște chinezi, ca să îți facă treaba!”. La care eu le zic: “nu, nu! eu sunt propriul meu chinez!” Și mi s-a părut foarte tare fraza asta, încât mi-a rămas întipărită în minte și am zis că vreau să o păstrez acolo undeva.
Încă am o perioadă plină și încerc să mă bucur la maximum de ea. Nu prea mai am timp să fac lucruri “lumești”, de genul: gătit, curățenie, cumpărături, dar o să fie bine. Aștept vacanța, care încă nu știu când va veni. Dar mă bucur de prietenii adevărați din jurul meu, cei care mă susțin și mă iubesc așa cum sunt (în ultima vreme mai scumpă la vedere) și de toți oamenii deosebiți care mi-au devenit clienți fideli de câteva luni și care își fac apariția la fiecare târg la care particip.
Deci încep să mă satur din ce în ce mai mult de România. Doamne, cât aş vrea să plec de aici… Mi se ia şi mi se ia destul de rău…
Prietenii apropiaţi mă cunosc destul de bine şi mă ştiu cât sunt de sensibilă şi… fraieră de multe ori. Şi de cât ori nu mi-am luat-o în barbă…
Să vă spun ce mi s-a întâmplat acum câteva minute… Mă acuză o individă care face handmade din fimo, de pe undeva de prin Constanţa cred, că i-am furat “sloganul” de site. Acum câteva zile, înainte să dau drumul la site-ul cel nou… am compus cu creierul meu umil prezentarea de pe prima pagină. Am zis să o schimb pe cea veche şi dacă tot schimb site-ul, să schimb tot… Voi cum aţi face într-o astfel de situaţie… în care pur şi simplu rămâi paf, nu ştii cum să reacţionezi şi e aberant să te scuzi, pentru că asta ar însemna să te învinovăţeşti de fapt…? Nu ştiu dacă m-a amuzat sau dacă m-a întristat sau enervat faptul că acum îmi zice că prima oară mi-a trimis un mail ironic de genul… ‘felicitări pentru originalitate’, mail de care eu mă bucurasem din suflet…
Nu ştiu… voi ce aţi face? Sunt FOARTE curioasă.
Aş vrea să scap de ţara asta cât mai repede. De fapt, ţara n-are nici o vină… doar unii dintre locuitorii ei.
Stau şi mă gândesc cum să încep, ca să fie cât mai simplu.
Astăzi, o zi banală de vară, în care am făcut lucrurile pe care le fac zi de zi, am decis la un moment dat să ies din casă şi nu oricum, ci cu rolele. Am zis să fac mişcare. Şi iată-mă mai înaltă cu 4 perechi de roţi din silicon pe trotuarele parcului Moghioroş. Timp de o oră m-am plimbat fără să mă opresc. Am văzut oameni. Fel de fel de oameni. Mulţi pensionari citind ziare, mulţi tineri cu biclă sau cu role, dar alte lucruri m-au frapat, ca să zic aşa. Unul din ele… un grup de copii (că mai mult de 13 ani nu le dădeam), îmbrăcaţi în ţol festiv (probabil banchet de sfârşit de an) stăteau cumva ascunşi lângă un mini-teren de fotbal şi… ce credeţi că făceau? Fumau şi beau bere… M-a întristat mult să văd asta.
Ajung acasă, vorbesc cu oameni cu care nu am mai vorbit de luni sau poate ani de zile şi din oră în oră constat că în jurul meu au loc foarte multe schimbări. Foarte mulţi prieteni vechi sunt acum schimbaţi radical din foarte multe puncte de vedere (şi nu din cauza vârstei sau a trecerii timpului). Din ce în ce mai mulţi tineri sunt trişti, deprimaţi, vor să plece din ţară sau chiar pleacă.
Chiar dacă m-am simţit destul de rău, m-am suit în maşină şi am cutreierat în jurul Bucureştiului.
Am fost 3 fotografi: Nico, Bogdan, eu şi trei modele – Cristina, Alina şi Miha.
La început am ajuns în pădure la Băneasa, am trecut de mirosul de mici şi animale în cuşti şi ne-am oprit în imperiul ţânţarilor dar, credem noi, au meritat umflăturile de după. Aveţi mai jos trei motive.
Apoi, după ce ne-am întors cu maşinile de 100 de ori, ne-am decis la o benzinărie de pe centură să mergem către palatul Mogoşoaia. Şi iată-ne ajunşi acolo, unde fetele s-au mai liniştit şi noi am încercat să ne facem treaba fiecare cum ştia mai bine.
Eu sunt foarte încântată de rezultate, mai ales că a fost prima mea şedinţă de acest fel. Mai vreau! → citeşte mai mult ←
Astăzi m-am întors din mini-turneul Făgăraş – Tg. Mureş. Am trecut prin multe stări, de la depresie la extaz, de la râsete cu dureri de burtă la ochi înlăcrimaţi. Am simţit că trec prin mai multe teste. Şi au fost nişte întâmplări banale, care m-au determinat să mă simt în toate felurile. Mi-am adus aminte de cine sunt, de ceea ce vreau să fac, de ce fac de fapt, de prieteni, de viaţă, de dorinţe şi sentimente.
Am ajuns acasă cu sentimentul că trebuie să fac totul ca să pot fi pe scenă cât mai des. Chit că e o scenă de 10 cm, chit că am doi oameni în public, chit că poate nu am costumaţia perfectă, eu trebuie să cânt. Asta e viaţa mea. Din păcate, m-am tot gândit la cum trec anii şi ce s-a întâmplat cu mine până în ziua de azi. Ieri mă simţeam trecută, veche, abandonată, tristă, singură, urâtă etc. Nu mai continui, că sunt toate negative. Astăzi mă simt… nu pot să spun “cea mai…cumva”, pentru că ar fi un fel de laudă. Mă simt ÎN STARE de foarte multe. Ştiu că pot multe şi creşte inima în mine. Sunt capabilă. Şi ce e frumos, este că parcă am şi feedback foarte pozitiv din partea oamenilor. Apar fel de fel de persoane cu care nu am mai vorbit de luni sau chiar ani de zile, care îmi spun numai lucruri deosebite. Am surprize de la oameni pe care nu îi cunosc. Cresc. Iubesc. Simt. Pot. Totul e aşa de frumos! Vreau să trăiesc veşnic!
Astăzi a fost o zi plină de amintiri. Eu copil, lumea din jurul meu… o lume fără probleme. Eu visam, iubeam, cântam, făceam prostii, chiuleam, făceam numai lucruri interzise, apoi sufeream… din cauza mamei că nu mă înţelegea, din dragoste sau pentru că poate că visam prea mult.
M-am întors azi la imaginea mea din adolescenţă şi am găsit o fată de treabă, dar luată la mişto de multă lume. O fată poate prea sinceră, prea visătoare şi prea copilăroasă. Ţin minte că mereu când îmi făceam un prieten, acesta îmi reproşa că sunt prea copilăroasă. Stau să mă gândesc dacă m-am schimbat mult de atunci… şi încă mă mai întreb de ce fugeau oamenii de copilărie. Şi de ce acum regretă că nu mai retrăiesc acele clipe frumoase? Nu pot să uit ce am scris cu o zi înainte să fac 18 ani… când îmi luam la revedere de la copilărie… Încă mai am acele rânduri…
Dar totuşi, în ciuda reproşurilor oamenilor din jurul meu, continuam să fiu tot eu… o fată care râdea tot timpul şi care se înroşea dacă era pusă într-o situaţie stânjenitoare. Îmi plăcea să stau în camera mea cu afişe multe şi să visez cu ochii deschişi. Cel mai mult visam noaptea, înainte de a adormi. Asta apropo de legea atracţiei, tot ce îmi imaginam (de fapt trăiam acele clipe) se întâmpla apoi. Şi chiar am găsit lucruri în jurnalele mele vechi care acum s-au întâmplat. Exact cum scriam… Şi unii zic că jurnalele ar fi o prostie… Iată că nu… Mă înţeleg din ce în ce mai bine şi îmi dau seama de viaţă… → citeşte mai mult ←
Astăzi m-am văzut cu un prieten mai vechi. Am ieşit în parc cu rolele, respectiv bicla.
Când două persoane nu se mai văd de multă vreme, încep să vorbească despre ce au mai făcut, despre ce au de gând, despre “mondenităţuri”, ca să zic aşa. Doar că noi am ajuns să ne plimbăm trei ore şi să vorbim despre viaţă. Despre religii, Dumnezeu, yoga, reiki, vise, diavol etc. Probabil că el a descoperit în mine o parte pe care o ştia mai puţin, iar eu mi-am adus aminte despre mine copilul, despre mine adolescenta, despre mine căutătorul, despre mine suferindul. Şi mi-am dat seama (din nou) că nu mai sunt cea de acum un an. Nu mai sunt cea de acum 10 ani. Dar nu mai sunt nici cea de ieri, celulele noastre schimbându-se zilnic. De multe ori mă uit la poze cu mine şi parcă mă uit la altcineva. E un sentiment ciudat, dar cât se poate de real.
Şi tot vorbind, cred că mi-am dat seama că deşi credeam că evoluez, eu de fapt sunt pur şi simplu cum sunt. Mi-am dat seama că din naştere avem sau nu avem unele capacităţi, cum le-ar numi unii. Încă din copilărie se trasează anumite laturi de bază ale invididului. Şi iată de ce eu nu pot trăi fără visele care mă obosesc noapte de noapte, fără visele cu ochii deschişi, fără spiritualitate. Şi chiar dacă de multe ori am impresia că m-am oprit, nu este aşa. Doar am închis ochii. Căci ştiu că tot pe acest drum voi merge. Drumul meu. → citeşte mai mult ←
Având în vedere că aceasta este căsuța mea virtuală, unde pot spune tot ce îmi trece mie prin cap… în acest moment vreau să scriu. 
Deci încep să mă satur din ce în ce mai mult de România. Doamne, cât aş vrea să plec de aici… Mi se ia şi mi se ia destul de rău…
Stau şi mă gândesc cum să încep, ca să fie cât mai simplu.
Astăzi m-am întors din mini-turneul Făgăraş – Tg. Mureş. Am trecut prin multe stări, de la depresie la extaz, de la râsete cu dureri de burtă la ochi înlăcrimaţi. Am simţit că trec prin mai multe teste. Şi au fost nişte întâmplări banale, care m-au determinat să mă simt în toate felurile. Mi-am adus aminte de cine sunt, de ceea ce vreau să fac, de ce fac de fapt, de prieteni, de viaţă, de dorinţe şi sentimente.
