Astăzi m-am plimbat puțin pe străzile Bucureștiului. Mi-am pus în urechi căștile și am dat drumul la muzica ce mă încântă în fiecare zi.
Nu aveam mult de mers până la destinație. Vreo douăzeci de minute. Timp în care am vrut să mă bucur de “liniștea” muzicii din căști. Muzică pe care eu alesesem să o ascult. Puțin mai departe de bloc, vreo 5-6 muncitori tundeau iarba. Nu știu de ce, dar niciodată nu mi-a plăcut mirosul de iarbă proaspăt tunsă. Am vrut să trec cât mai repede, mai ales că sunetul era atât de asurzitor, că nu mai auzeam nici muzica din căști… Și atunci am văzut un fluture alb zburând într-o grădină. Și în acel moment mi-am imaginat că sunt fluture. Și zbor în București. Și mi-am dat seama că eu nu îmi aud bătăile propriilor aripi. În jurul meu e atât de multă gălăgie, că nu mă mai pot concentra asupra vieții scurte pe care o am. Dacă aș putea doar o clipă să uit de tot ce mă înconjoară și să mă aud doar pe mine…
Am simțit că am nevoie de liniște. Și oare unde să găsești acea liniște profundă… decât în interiorul tău? Acolo unde ești TU de fapt…
Update de moment: tocmai ce am deschis geamul să scutur ceva şi… un fluture alb zbura în spirală spre mine, la geam. Nu e aşa că nimic nu e întâmplător? 
