
În weekend-ul 29- 30 mai, AstroCafe te invită la un eveniment pentru suflet, în Grădina ZEN!
Să stai de vorbă cu specialiştii tăi preferaţi!
Dr. Nicoleta Svârlefus - life & spiritual coach, astrolog;
Andreea Talmazan – maestru Reiki, astrolog;
Anca Stoica – astrolog;
Să descoperi ce te inspiră şi să alegi ce ţi se potriveşte să experiementezi, pentru a trăi în armonie cu tine şi cu tot ce există/apare în viaţa ta! Nicoleta Svârlefus te aşteaptă cu drag, îţi răspunde la întrebări şi îţi vorbeşte despre workshop-urile/ taberele de autocunoaştere şi transformare personală pe care le conduce şi care au schimbat în bine vieţile atâtor oameni!
Să descoperi mai mult despre Reiki! Andreea Talmazan te va introduce în lumea Energiei Universale, îţi va răspunde la întrebări şi te va ajuta să afli dacă această cale de evoluţie este potrivită pentru tine!
Să afli ce mesaj au astrele pentru tine. Consultanţii AstroCafe vor oferi consultaţii astrologice la preţuri promoţionale!
Să răsfoieşti, la un ceai, o carte pentru minte, inimă şi suflet, de la editura Elena Francisc Publishing!
Să-ţi faci cadou o bijuterie cu energie pozitivă (Luciana Răducanu- bijuterii cu energie pozitivă Mazdrunka).
Să-ţi alegi un tricou sau o cană cu zodia ta (marca AstroCafe).
Să te înscrii la cursul care te inspiră (cursuri şi tabere de autocunoaştere şi dezvoltare personală, cursuri Reiki şi altele).
Să cunoşti oameni minunaţi!
Grădina Casei Satya, cel mai Zen loc din Bucureşti (Str. Banu Manta, nr 25)
29- 30 mai 2010, orele 14:00- 21:00
Intrarea este liberă!
Te aşteptăm cu drag! Fă-ţi timp pentru sufletul tău!
Eliberează-ţi mintea! Ascultă-ţi inima!