Ţi-aş fi recunoscătoare dacă ai citi acest post NUMAI dacă eşti interesat de ceea ce simt eu. Faptul că nu eşti de acord cu ceea ce simt, nu înseamnă că ai dreptul să mă judeci. Atâţia oameni, atâtea moduri de a gândi.
Simt că sunt aici pe pământ. Uneori simt că am de atins un scop foarte mare, alteori simt că nu sunt de prin locurile astea deloc. Simt că nu-mi mai pasă de mine şi de corpul meu fizic. Ştiu că tot în groapă va ajunge, ăsta fiind singurul lucru cert pe care îl ştiu. Simt că nu ştiu nimic, deşi mulţi ani de zile am avut impresia că am învăţat destule. Mă întreb dacă viaţa asta e o glumă sau e un plan bine pus la punct. Simt că în spatele tuturor evenimentelor succesive ale unei vieţi se află ceva foarte bine ascuns şi atât de simplu… şi POATE doar după moarte vom afla ce.
Pot să ascult oamenii. Să îmi spună despre toate problemele lor, despre întrebări, să comunicăm. E uşor. Doar că zilele acestea, simt că am obosit. Parcă toţi trag de mine, într-un fel sau altul, toţi vor răspunsuri de la mine. Acum, când sunt într-o stare de tristeţe maximă, câţiva din jurul meu mă întreabă ce am. Iar acum, când eu nu simt să vorbesc decât cu mine, nu pot să le explic. Pentru că → citeşte mai mult ←
