Astăzi a mai trecut o zi din viața mea. O zi în care sper că mi-am luat lecția bine… Azi a fost prima zi de târg. Eram tare bucuroasă că totul mergea super ok. Dar nu a fost să fie…
O femeie colorată bine (ca să nu-mi pătez blogul cu un altfel de cuvânt…) m-a furat pe față. Gaură 2 milioane. Aceeași tehnică veche de… vreau aia, ba nu… Dă-mi așa, ia restu’, dă-mi înapoi etc. Bun… zic… După ce am scăpat de tremurat și de abţinut din plâns… am încercat să mă gândesc DE CE… Am încercat să nu mă mai învinui și să trec mai departe. Mă gândeam oare ce am făcut rău să pățesc așa. Și sincer… nu mi-e de bani, pentru că nu am fost niciodată genul „ahtiat după bani”. Și dacă cineva ar fi fost la ananghie, sigur l-aș fi ajutat din inimă. Dar în momentul în care îmi iei ÎN FAȚĂ banii pe munca mea, pe orele mele de lucru, apăi asta doare… Și m-am tot gândit, răzgândit… Oricum, nu mai am ce face. Doar că… mi-am dat seama de un lucru. Și probabil că acesta a fost prețul. Mi-am dat seama că în jurul meu există mulți oameni frumoși. Oameni care în momentul în care au văzut ce mi s-a întâmplat, au fost aproape de mine. Oameni care m-au mângaiat pe cap și mi-au spus: liniștește-te… Acum îmi vine din nou să plâng… dar mă gândesc că nu am de ce… Așa că vreau să le mulţumesc pe această cale tuturor celor care au fost și încă sunt lângă mine. Voi sunteți cei care contați! Mulțumesc pentru tot! O să trec și peste asta…
