Nu pot să nu vă povestesc despre Grădina Zen, un eveniment super reuşit. Exact cum mă aşteptam. NUMAI oameni frumoşi, sensibili, visători, Zen. O atmosferă caldă, aşa cum este tot timpul la Casa Satya, stări de linişte şi de bucurie, însoţite de cafeluţe cu ginseng, desert divin sau alte bunătăţi. Oameni care mai de care mai coloraţi, muzică relaxantă, mult verde.
Sunt fericită. De ce? Pentru că am învăţat (sper…) să spun mulţumesc atunci când cineva îmi face un compliment, să îmi conştientizez şi mai mult acţiunile, să am încredere în continuare în ceea ce fac. Asta am învăţat în grădina Zen.
Azi-noapte nu aveam somn… de fericire. De FERICIRE că am reuşit! Fac ce îmi place în viaţa asta! Cânt! Fac bijuterii! Scriu! Fotografiez! Predau! Şi trăiesc bine din asta! → citeşte mai mult ←
Încep să scriu şi am impresia că am mai făcut-o cândva, exact în acelaşi mod. Chiar şi cuvântul „déja-vu“ îmi sună foarte cunoscut. Nu pot să explic sentimentul. Parcă l-am mai trăit o dată, de fapt. Parcă ştiu că trebuia să se întâmple asta, şi totuşi… de ce nu am realizat până în momentul acesta? Ciudat, nu? Îmi vin în minte nişte imagini cu ceea ce fac acum. Parcă aş retrăi ceva ce, de fapt, încă nu s-a întâmplat. Unde mă aflu în acest moment: trecut, prezent sau… viitor?
* * *
Atunci când avem un déjà-vu, spunem repede „Am un déjà-vu!“, după care parcă suntem hipnotizaţi de acel moment pentru câteva secunde bune, trăim în acel loc, încercăm să înţelegem ce se întâmplă de fapt şi parcă mai rău ne ameţeşte această întâmplare. Multora dintre noi ne pare fascinant momentul respectiv, însă sunt alţii care îl văd ca pe ceva terifiant. Cert este că nimeni nu ştie exact cum se explică această senzaţie. Există câţiva cercetători care, de-a lungul anilor, au încercat să găsească o definiţie a acestui concept. → citeşte mai mult ←
