Lună plină sau nu…
Nu îmi e bine deloc în ultima vreme…
Încerc să simt, să aflu, să regăsesc. Încerc să îmi răspund la o grămadă de întrebări. Ştiu, credeţi-mă că ştiu că ar fi bine să nu mai gândesc aşa. Dar pur şi simplu nu mai pot să visez. Am obosit…
În jurul meu, toţi oamenii reuşesc câte ceva. Ceva mic, ceva mare, important e că reuşesc. Şi mă bucur enorm pentru ei. Am plâns mult zilele astea, de bucurie pentru ei – mă puneam în locul lor şi îmi închipuiam ce simţeau. Într-un fel, poate că am plâns şi pentru că mie nu mi-e bine. Dar cred că mai puţin pentru asta… Asta ar însemna invidie şi nu cred că se aplică. Am plâns de bucurie pentru ei şi de tristeţe pentru mine. → citeşte mai mult ←
Ieri m-am gândit la asta cam toată ziua. Mi-am dat seama că absolut toţi oamenii sunt trişti. Poate mă contrazici şi spui că nu e aşa. Da… ştiu că poţi fi fericit că eşti îndrăgostit (maxim două săptămâni). Poţi fi fericit câteva zile că (crezi că) ai obţinut job-ul mult dorit, poţi fi fericit o zi sau două că ai luat un examen, poţi fi fericit câteva momente că eşti admirat. Poţi fi fericit o perioadă că ţi-ai găsit drumul în viaţă etc etc. Exemple sunt multe…
Dar… după ce te îndrăgosteşti de o persoană şi dispare vraja, începi să îi vezi defectele şi vrei mai mult sau nu mai vrei. După ce obţii job-ul dorit, îţi dai seama că poţi mult mai mult sau că nu îţi plac colegii etc. După ce iei un examen, te gândeşti câte mai trebuie să faci ca să ajungi unde vrei de fapt. Poate ai pornit pe calea unei vieţi mai spirituale, dar la un moment dat vei vrea mai mult şi ai fi trist că nu poţi ajunge la „iluminare“. → citeşte mai mult ←
