Aseară am fost cu gândul că voi vedea un super show, al unei trupe super mari.
Acum… premiteţi-mi să-mi spun absolut toate impresiile. Şi bune, şi rele.
Sunet deplorabil (de-abia se auzea vocea lui Steven, iar chitara nu se auzea acolo unde era esenţial să se audă). Tocmai de aceea nici nu am recunoscut unele piese. M-am aşezat pe mijloc, chiar lângă băieţii cu luminile si cu sunetul, ştiind că acolo ar trebui să fie cel mai bun loc din punct de vedere fonic. Apoi… pe Steven – e clar… nu-l mai duce vocea… Are 62 de ani, e de înţeles. Se stingea la fiecare “aaaaa”. Deci Alice Cooper l-a luat la faza asta. Şi sunt de aceeaşi vârstă.
În această clipă… un bebeluş se naşte undeva. Un om moare în altă parte a lumii. Cineva primeşte cea mai frumoasă veste din viaţa sa. Cineva intră în stare de şoc. Altcineva devine iluminat. Un individ fură. Altul îşi omoară mama. Cineva plânge. Cineva râde cu sufletul. Un om se bucură că a scăpat cu viaţă. Altul vrea să moară, considerând că nu mai are pentru ce trăi. Cineva plânge după o persoană dragă. Altcineva îşi vede visul realizat. Un om priveşte copacii. Un bărbat se gândeşte la tot ce a făcut în viaţă. O femeie se gândeşte la alegerile pe care le-ar fi putut face în trecut. Un copil primeşte cadou un căţeluş. Un alt copil se îneacă. Unuia îi vine o idee genială. Altul face atac cerebral. Cineva îşi pierde ambii părinţi. Altcineva învaţă să vorbească.
Exemplele ar putea continua la nesfârşit. Peste tot, în jurul nostru, se întâmplă lucruri. Toate în acelaşi timp. Toate ACUM. Acum citeşti. Citeşti şi atât. Simţi emoţia? Tu eşti parte din toate lucrurile de mai sus. Totul e în tine şi tu eşti în Tot. Simţi. Vibrezi. Recunoşti. Eşti.
Deci încep să mă satur din ce în ce mai mult de România. Doamne, cât aş vrea să plec de aici… Mi se ia şi mi se ia destul de rău…
Prietenii apropiaţi mă cunosc destul de bine şi mă ştiu cât sunt de sensibilă şi… fraieră de multe ori. Şi de cât ori nu mi-am luat-o în barbă…
Să vă spun ce mi s-a întâmplat acum câteva minute… Mă acuză o individă care face handmade din fimo, de pe undeva de prin Constanţa cred, că i-am furat “sloganul” de site. Acum câteva zile, înainte să dau drumul la site-ul cel nou… am compus cu creierul meu umil prezentarea de pe prima pagină. Am zis să o schimb pe cea veche şi dacă tot schimb site-ul, să schimb tot… Voi cum aţi face într-o astfel de situaţie… în care pur şi simplu rămâi paf, nu ştii cum să reacţionezi şi e aberant să te scuzi, pentru că asta ar însemna să te învinovăţeşti de fapt…? Nu ştiu dacă m-a amuzat sau dacă m-a întristat sau enervat faptul că acum îmi zice că prima oară mi-a trimis un mail ironic de genul… ‘felicitări pentru originalitate’, mail de care eu mă bucurasem din suflet…
Nu ştiu… voi ce aţi face? Sunt FOARTE curioasă.
Aş vrea să scap de ţara asta cât mai repede. De fapt, ţara n-are nici o vină… doar unii dintre locuitorii ei.
Stau şi mă gândesc cum să încep, ca să fie cât mai simplu.
Astăzi, o zi banală de vară, în care am făcut lucrurile pe care le fac zi de zi, am decis la un moment dat să ies din casă şi nu oricum, ci cu rolele. Am zis să fac mişcare. Şi iată-mă mai înaltă cu 4 perechi de roţi din silicon pe trotuarele parcului Moghioroş. Timp de o oră m-am plimbat fără să mă opresc. Am văzut oameni. Fel de fel de oameni. Mulţi pensionari citind ziare, mulţi tineri cu biclă sau cu role, dar alte lucruri m-au frapat, ca să zic aşa. Unul din ele… un grup de copii (că mai mult de 13 ani nu le dădeam), îmbrăcaţi în ţol festiv (probabil banchet de sfârşit de an) stăteau cumva ascunşi lângă un mini-teren de fotbal şi… ce credeţi că făceau? Fumau şi beau bere… M-a întristat mult să văd asta.
Ajung acasă, vorbesc cu oameni cu care nu am mai vorbit de luni sau poate ani de zile şi din oră în oră constat că în jurul meu au loc foarte multe schimbări. Foarte mulţi prieteni vechi sunt acum schimbaţi radical din foarte multe puncte de vedere (şi nu din cauza vârstei sau a trecerii timpului). Din ce în ce mai mulţi tineri sunt trişti, deprimaţi, vor să plece din ţară sau chiar pleacă.
Chiar dacă m-am simţit destul de rău, m-am suit în maşină şi am cutreierat în jurul Bucureştiului.
Am fost 3 fotografi: Nico, Bogdan, eu şi trei modele – Cristina, Alina şi Miha.
La început am ajuns în pădure la Băneasa, am trecut de mirosul de mici şi animale în cuşti şi ne-am oprit în imperiul ţânţarilor dar, credem noi, au meritat umflăturile de după. Aveţi mai jos trei motive.
Apoi, după ce ne-am întors cu maşinile de 100 de ori, ne-am decis la o benzinărie de pe centură să mergem către palatul Mogoşoaia. Şi iată-ne ajunşi acolo, unde fetele s-au mai liniştit şi noi am încercat să ne facem treaba fiecare cum ştia mai bine.
Eu sunt foarte încântată de rezultate, mai ales că a fost prima mea şedinţă de acest fel. Mai vreau! → citeşte mai mult ←
Nu pot să nu vă povestesc despre Grădina Zen, un eveniment super reuşit. Exact cum mă aşteptam. NUMAI oameni frumoşi, sensibili, visători, Zen. O atmosferă caldă, aşa cum este tot timpul la Casa Satya, stări de linişte şi de bucurie, însoţite de cafeluţe cu ginseng, desert divin sau alte bunătăţi. Oameni care mai de care mai coloraţi, muzică relaxantă, mult verde.
Sunt fericită. De ce? Pentru că am învăţat (sper…) să spun mulţumesc atunci când cineva îmi face un compliment, să îmi conştientizez şi mai mult acţiunile, să am încredere în continuare în ceea ce fac. Asta am învăţat în grădina Zen.
Azi-noapte nu aveam somn… de fericire. De FERICIRE că am reuşit! Fac ce îmi place în viaţa asta! Cânt! Fac bijuterii! Scriu! Fotografiez! Predau! Şi trăiesc bine din asta! → citeşte mai mult ←
Aerosmith. Istorie. Hituri. Amintiri. Un nume…
În această clipă… un bebeluş se naşte undeva. Un om moare în altă parte a lumii. Cineva primeşte cea mai frumoasă veste din viaţa sa. Cineva intră în stare de şoc. Altcineva devine iluminat. Un individ fură. Altul îşi omoară mama. Cineva plânge. Cineva râde cu sufletul. Un om se bucură că a scăpat cu viaţă. Altul vrea să moară, considerând că nu mai are pentru ce trăi. Cineva plânge după o persoană dragă. Altcineva îşi vede visul realizat. Un om priveşte copacii. Un bărbat se gândeşte la tot ce a făcut în viaţă. O femeie se gândeşte la alegerile pe care le-ar fi putut face în trecut. Un copil primeşte cadou un căţeluş. Un alt copil se îneacă. Unuia îi vine o idee genială. Altul face atac cerebral. Cineva îşi pierde ambii părinţi. Altcineva învaţă să vorbească.
Deci încep să mă satur din ce în ce mai mult de România. Doamne, cât aş vrea să plec de aici… Mi se ia şi mi se ia destul de rău…
Stau şi mă gândesc cum să încep, ca să fie cât mai simplu.
Aveţi mai jos trei motive.
Nu pot să nu vă povestesc despre Grădina Zen, un eveniment super reuşit. Exact cum mă aşteptam. NUMAI oameni frumoşi, sensibili, visători, Zen. O atmosferă caldă, aşa cum este tot timpul la Casa Satya, stări de linişte şi de bucurie, însoţite de cafeluţe cu ginseng, desert divin sau alte bunătăţi. Oameni care mai de care mai coloraţi, muzică relaxantă, mult verde.
